undeviselesuntreale

II.

Posted by andreea on July 6, 2009

S-a intunecat intre timp. Singura, violata, cu hainele rupte, tremurand, alerg prin padure. N-am nici cea mai vaga idee incotro sa merg. Stanga, dreapta – copaci. In spate nu am curaj sa ma mai uit, daca ma urmareste?!  Mi-e frica. Cum scap de aici? Alerg, alerg, alerg, alerg, alerg, cat sa mai alerg. Pamantul umed parca se topeste in urma mea, picioarele deja il simt ca pe o lava, atat de tare ustura. Totusi, durerea picioarelor actuala nu se poate comapara nicidecum cu cea care inca o mai simte vaginul meu. Ustura, parca arde un foc in interior, astept doar sa curga scrumul, sa se termine. Am nevoie de o pauza, de o casa, de un pat, de un dus, de un.. O STRADA!

In fata mea este o strada. Dezbracata, cu maieul rupt, care imi acopera doar un san, reusesc sa ma opresc in mijlocul strazii. Brusc se iveste o masina in fata mea. Nu reusesc sa ma misc, picioarele par ar fi parte din asfalt. La cativa milimetri de mine se opreste, franele scartaie intens, ceea ce ma face sa plang. Imi curg siroaie de lacrimi, se amesteca cu transpiratia, cu rimelul si creionul deja raspandite pe fata mea. Am decis sa inchid ochii, oricum nu aveam alta solutie. Se aude usa masinii deschizandu-se si un tipat, care probabil imi era adresat mie.

Eu deja eram in lumea mea distrusa, arsa, la pamant. Aud niste pasi grabiti si o voce. Deschid ochii si ma uit la el. Un barbat. Ce vrea de la mine?! Incerc sa-mi desprind picioarele din asfaltul fierbinte; le misc si observ o dara de sange trasata in urma mea. Incerc sa o urmaresc, dar se opreste chiar in dreptul talpii mele. De ce se opreste chiar acolo?! Ridic piciorul si spre surprinderea mea observ o adancitura umpluta cu noroi de culoarea rosie. Imi misc privirea catre barbatul ale caror buze se misca, pare a spune ceva, dar la urechile mele nu ajunge niciun sunet. Aud linistea, oricand de paradoxal pare, o aud, o simt, trupul meu tremura in ritmul linistii. Il vad ca sare catre mine, picioarele mi se clatina, nu vor sa ma asculte, muschii fac ce vor ei, creierul si-a pierdut toate proprietatile, pleoapele se inchid usor, iar eu nu le pot impiedica. Sunt prizoniera corpului meu. Reusesc dupa o scurta lupta a gandurilor sa imi deschid ochii.

Barbatul acum ma tine in brate, imi sustine oarecum corpul atat de neascultator. Vrea sa ma miste, dar picioarele inca mai sunt infipte in asfalt. Ma ridica. In tot timpul asta buzele se misca, parca incep sa aud ceva. Ceva indescifrabil. Tonalitatea difera, intensitatea la fel. In urechile mele suna ca o melodie proasta, negandita, obositoare. Vorbaria ma oboseste si mai tare. Incep sa realizez ca ma tine pe bratele lui, ma zbat, iar corpul incepe sa ma asculte si sa protesteze. Ma pune usor jos, ca pe un bibelou, ca pe ceva pretios care la urmatorul pas s-ar sparge. Avand in vedere ca sangele meu inca mai gaseste orificii prin care sa evadeze din corp este de inteles comportamentul grijului al barbatului. Acum parca incep sa il observ. Ma sperie trasaturile lui. In primul rand este foarte inalt, mult prea inalt, ma depaseste cu aproximativ doua capete. Masivitatea lui.. Imi prinde mana si ma trage catre masina. Incep sa il aud, sa inteleg ca defapt cu mine comunica si pana atunci. Ma asez in speranta ca ma va duce intr-un loc mai sigur ca padurea unde tocmai imi pierdusem virginitatea, demnitatea si puterea asupra mea. Oricum nu mai conta prea mult ce va urma. Capul meu era in alta parte, gandurile nu se mai legau intre ele, corzile vocale nu aveau puterea necesara sa produca un sunet.  Se apropie de mine, imi intinde o patura peste umeri si se urca in stanga mea, la volan. Intre timp vorbeste, probabil ca vrea sa imi tina mintea ocupata, sa nu ma mai gandesc la ceea ce am patit. El nu stie ca eu nu pricep nimic, ca nu se leaga cuvintele in creierul meu. Parca vorbeste o limba complet straina mie. Incerc sa il privesc. Ochii mari si verzi parca au o putere aparte. Imi incalzesc interiorul corpului, caci sufletul consider ca l-am pierdut cu cateva ore in urma. Sau erau zile? Nu mai stiu. Ma uit la el, la linistea in care pare a fi cuprins.

– Unde ma duci?

Linistea parca i-a fugit din ochi.

– Repet, unde ma duci?

Inghite in sec, trage brusc de volan catre dreapta, agitatia il facuse sa piarda pentru scurt timp controlul asupra masinii. Tace, se concentreaza asupra drumului si imi mai arunca cate o privire discreta.

Am mai avut o incercare de a spune ceva, dar oboseala si teama mi-a luat mintile de tot.

Probabil ca am adorimt, caci urmatorul lucru pe care l-am vazut era o camera imensa, cu peretii din caramida. Arata ca intr-o fabrica reconditionata. Stanga, dreapta, iar stanga – peste tot sunt acoperite portiuni ale caramizilor cu tablouri. Ma sperie incaperea. Parca pluteste in aer o umezeala care incearca sa-mi taie respiratia. Observ ceva moale sub mine, patul. Cearsaf alb. De ce si-ar imbraca cineva patul intr-un cearsaf alb? Si de ce ma dor toate oasele? De ce am vanatai pe corp? Si unde sunt? Incerc sa imi amintesc ceva, dar fara folos. Amnezie. Uitare totala. Simt ceva care ma apasa in interior,  stiu ca ceva nu este in ordine, dar parca ma incalzeste atmosfera camerei.

El cine este?

– Cine esti si ce cauti aici? Si unde sunt?

Vocea mea trecea de la o tonalitate subtire la alta si mai subtire, imi tremura glasul, avem impresia ca imi tremura tot corpul, ca nu ma pot controla. Sentimentele mi se pareau cunoscute. In fata mea statea un tip cu ochii verzi, imensi, oarecum tristi. As fi vrut sa fie mai veseli, pentru ca o astfel de culoare nu mai vazusem decat o data in viata mea, candva, nu stiu cand. Nu se potrivea tristetea cu verdele. I-am zambit sperand sa vad o licarire in ochii lui. Nimic. Parca ma privea si mai gol. Parca in interiorul lui exista doar un gol, un spatiu liber pe care trebuia cineva sa il umple cu amintiri placute. Simteam ca este rolul meu sa ii aduc privirea de copil pe fata, sa ii umplu sufletul, sa il ajut.. Eu, care nu stiam unde sunt, care pana acum doua minute tremuram de teama uriasului din fata mea. Era intr-adevar un urias pe langa mine. Prezenta lui imi prindea bine.

………… va urma ………..

Advertisements

2 Responses to “II.”

  1. silverghost said

    Ai continuat genial. D-abia astept sa vad ce se va mai intampla.
    Sa imi zici cand termini de citit de ti-am dat eu si ce parere ai…
    Pupici.

  2. andreea said

    thanks honey. am auzit si alte pareri, eu personal nu-s multumita, dar.. stau prost cu imaginatia creatoare, mai buna cea reproductiva 😉
    promit sa citesc dupa admitere, vreau sa savurez. bafta duminica, tin pumnii si va fi bine.
    te hug-uiesc fantoma draga 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: